Featured

Statutul elevului

Imagine de Keith Negley

Dacă aș putea schimba ceva ar fi recunoașterea statutului elevului în școlile din România. Comentariile  jignitoare ale profesorilor față de elevi, incorectitudinea, discriminarea si in general, lipsa respectului din partea profesorilor sunt probleme majore in actul pedagogic.

Afirm aceste lucruri stiind că opiniile sunt împărțite, dar, în același timp, este o problemă reală și necesită o discuție. De la niște simple ‘misto uri’ sau glume, pana la jignirea elevilor în fata clasei si a remarcilor de tipul : ‘mă las de meserie din cauza ta’ , ‘analfabeta funcțională’ , ‘ te uiti prin tabla că nu înțelegi nimic’ , sistemul nostru educațional conduce la normalizarea acestor tratamente ale elevilor.

Experiența mea din clasa a noua este un exemplu și nu sunt singura. Aveam oră cu profesoara de română, ora pe care majoritatea nu o aștepta și la care mereu alegeai penultima bancă să nu fi observat. Eram anxioasă  si obișnuiam să stau incordată tot timpul cu grija că eu voi fi  următoarea pe care o va ridica în picioare și la care va țipa, indiferent dacă am invățat sau nu.  Probabil nu suna atât de rău, până când tu ești cel care este scos in fața clasei și țipă 30 de minute bune, te amenință cu note de 2 și 3 (mai bine le pune și te lasă în pace), ești ‘analfabetă”, ‘vai de tine, incredibil’ ‘fetițo nici nu știi să citești” și te umilește cel puțin o dată pe săptămână. Desigur, mai aveam și alte ore, la care mi s- a spus ca ‘ești un lemn,  te uiți prin tablă, ce e pe tablă tu habar n-ai’ sau ‘unii nu sunteți de notele astea, mă uit la voi și mai mult de 5 nu vă dau’. Profesorii nu ar trebui să trateze în acest fel elevii, însă cum niciodată nu se iau măsuri, aceștia nu au limite.

Incidentele de acest tip nu sunt izolate, fiind un comportament constant și cunoscut, dar când un elev ridică problema și îi comunica dirigintelui, acesta din urmă nu ia masuri, sub pretextul că este ‘ imposibil, profesoara nu ar spune așa ceva, fiindcă iubește copiii’. 

în diferite școli din țară, alți elevi se confruntă cu probleme mult mai mari ,de pildă: discriminarea, abuzul verbal și tratamentul total gresit care fac din statutul elevului o simplă noțiune.  Conform ordinului semnat în 2016 ce aprobă statutul elevului capitolul 1, art 6 punctul 2, elevul are dreptul la respectarea demnității, iar conform capitolului 2 articolul 7 punctul f) elevul beneficiază de tratament nediscriminatoriu. Pe langa acestea, capitolul 2 art 7 aa) menționează dreptul elevului de a da un feedback anonim  profesorului în fiecare semestru.  https://www.edu.ro/sites/default/files/OM_4742_10.08.2016-Statut_elevi_2016_0.pdf

Vreau să subliniez următorul aspect:  nu a fost doar un cadru didactic, doar un elev, doar la o clasă sau doar la un liceu. Pe măsură ce atitudinile acestea persistă și sunt catalogate drept un fapt comun, apare indiferența iar apoi respectul elevilor față de unii profesori dispare. 

Din păcate nu mulți sunt cei care semnalează acest subiect, fie de teama consecințelor sau pur și simplu, pentru că a devenit un lucru aparent normal, lipsit de prea multă importanță, pe care nimeni nu-l poate schimba. 

Ioana

Ceea ce școala nu ne învață

Înainte și în timpul pandemiei

Școala este definită ca “instituția unde copiii devin adulții de mâine, călăuziți în acest proces de profesori”, idee ce ne este implementată încă de la o vârstă fragedă, poate chiar înainte de a ocupa băncile de elevi. Realitatea nu rezonează cu această ideologie și reflectă, de fapt, contrariul: sistemul de învățământ românesc se află într-un stadiu deplorabil care pare uneori aproape imposibil de remediat. Începând cu materia învechită de decenii întregi și terminând cu profesorii al căror comportament și stil de predare au rămas încă în perioada comunismului, hibele educației din România continuă să crească pe zi ce trece. 

Nu o spun doar eu, ci o confirmă până și cadrele didactice. Cu toții suntem conștienți de situația actuală, excepția formând-o, bineînțeles, Ministerul Educației, teoretic principalul aliat al elevilor. Însă practic, dimpotrivă, instituția cu cea mai mare autoritate în domeniul educației alege conștient să joace rolul rivalului în propria casă, negând deci faptul că sistemul e depășit, că informația se dispune într-o cantitate enormă și inutilă, că școala noastră nu ne învață să luăm inițiativă, să gândim și să ne exprimăm liberi, să ne descurcăm pe cont propriu și să conviețuim în societate. Mai degrabă încearcă să ne limiteze, să ne modeleze în spiritul conformismului și ne determină inevitabil să privim viața sumbru și neputincioși, precum o luptă de supraviețuire. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a-mi exprima dezamăgirea în momentul când analizez “la rece” cât de greșită și autodistructivă este o asemenea mentalitate…

Aici intervine, totodată, conflictul: frustrarea elevilor, a pedagogilor, a personalului didactic când autoritățile statului resping starea în care regăsim acum învățământul. Noi, cei care suferim direct și cel mai profund consecințele, ne întrebăm “de ce?”. De ce oamenii care, până la urmă, reprezintă “oglinda țării” pretind că situația este complet roz? Să le fie oare atât de rușine încât refuză să-și recunoască gafele? Să fie dezinteresul atât de scăzut încât pur și simplu nu doresc să ia măsuri, căci constituie un efort mult prea mare? Din nou, DE CE?

Uită-ne aici, în anul 2021, în mijlocul unei pandemii și totuși, în proximitatea încheierii semestrului al II-lea, implicit a anului școlar. S-au realizat schimbări? S-a încercat măcar? Răspunsul evident, deja previzibil este NU. Deși Ministerul susține vehement ce reușită “impresionantă” o denotă faptul că orele s-au derulat online (pe principiul că ținem pasul cu tehnologia și că prin intermediul electronic ne vom dezvolta competențele digitale), adevărul este că nu a soluționat absolut nimic această școală online, ba chiar a înrăutățit. În continuare, materia este nefolositoare (plus nu atrage elevii), se încurajează tocitul, profesorii amenință cu note mici/absențe pentru nepornirea camerei (lucru neconstituțional, legal doar dacă elevii sunt examinați fie oral, fie în scris), copiatul a sporit considerabil, iar motivația și entuziasmul aproape au dispărut. 

O soluție care, zic eu, ar contribui în acest sens spre trezirea dorinței de a studia și de a participa activ la clasă, ar fi introducerea unei programe noi, bazată pe expunerea părerilor, pe dezbateri, pe abordări ce necesită implicare și utilizare a cunoștințelor în mod practic, nu doar pe tehnica memorării. De exemplu, trebuie urgent aduse în discuție subiecte cum ar fi educația sexuală/financiară/juridică/emoțională, cluburi de debate, cursuri de autoapărare/culinare/artistice și multe altele care chiar ne ajută să ne descurcăm atunci când ieșim pe porțile liceului. 

Ce-i drept, e mult de muncă, dar dacă nu se schimbă ceva în viitorul apropiat, ne vom învârti mereu în jurul aceluiași cerc vicios și vom urmări cum toți mai mulți tineri pleacă din lipsa oportunităților academice (făcând în contextul de față referire doar pe plan educațional). Nu ezitați să intrați în proiecte care militează pentru a reconfigura sistemul românesc și nu vă sfiiți să vorbiți de fiecare dată când simțiți că s-a produs vreo incorectitudine/vreun abuz sau că vi s-au încălcat drepturile. Închei prin clasicul clișeu “Dacă noi, elevii, nu o facem, atunci cine?”. ❤

To be continued…

Articol scris de Ioana Butaru

De ce trebuie să fie normal să reclamăm profesorii?

V-ați întrebat vreodată de ce sunt cunoscute atât de puține cazuri, în ciuda frecvenței lor? De ce nu îndrăznesc elevii să dezvăluie tratamentele didactice inacceptabile care au loc? De ce sunt încurajați să rămână tăcuți, să lase capul jos și să îndure umilință și nedreptăți? Sau de ce sunt persecutați atunci când își fac curajul și își găsesc forța de a spune adevărul, de a-și apăra drepturile constituționale?

Ei bine, mărturisesc că motivul principal poate părea puțin absurd dacă privim peste granițele României, însă cel puțin la noi este bine întemeiat. În contextul mentalităților încuiate din țară, printre care mulți copii au crescut considerându-le un model exemplar, aceștia au devenit copleșiți de anxietate, de stima de sine scăzută, de gândul că vor eșua, că vor fi criticați, ori că nu se vor integra. Odată cu introducerea în mediul școlar, care la momentul actual lasă de dorit, tinerii și-au aprofundat oarecum teama de a vorbi, conștientizând că urmările pot fi serioase (profesorul cel mai probabil îi va purta pică, lucru ulterior observabil în notele elevului, îl va tachina, îi va întărâta pe ceilalți să o facă, îi va forma o reputație nefavorabilă etc.). 

Din postura de elev, reținerea de a denunța orice fel de comportament nepotrivit este complet firească, având în vedere suferințele prin care a trecut și prin care va fi nevoit să răzbată în continuare. Suferințele se transformă involuntar de multe ori în traume, care la rândul lor, acestea se cicatrizează atât pe memoria afectivă, cât și în suflet. Depășirea barierei despre care vorbesc devine, astfel, dificilă, însă dacă ne dorim cu adevărat să nu mai fie nevoie de “normalizarea” demascării profesorilor, TREBUIE să avem curajul să excedem acest prag interior și să spunem lucrurilor pe nume.

Garantez că în acest fel se va iniția un proces de vindecare, nu doar a sinelui, ci și încet-încet a sistemului de învățământ. Nu vă sfiiți să vorbiți, să cereți ajutor altora, să ne scrieți nouă pentru a vă face vocea auzită de cât mai multe persoane! Semnalați orice atitudine inadecvată chiar dacă poate nu sunteți voi cei aflați în ipostaza victimei, informați-vă despre statutul ce vi se cuvine și nu uitați că nu sunteți nici primii, nici ultimii. Nu sunteți singurii, dar puteți ajunge printre cei care luptă să oprească șirul acesta pe cât de lung, pe atât de trist și pentru elevii care nu au reușit încă să o facă și care își caută curajul de a ni se alătura. 

Așadar, articolul de față militează pentru cauza aceasta, pentru o schimbare în mediul educațional și pentru toți cei ce au simțit durerea vorbelor acide și nemiloase ale unor anumite cadre didactice. Știți cum se zice: “Feel free to join in”.

Articol scris de Ioana Butaru

Despre respect

Imagine de Andrew Lyons

Cum definești “corect”? Ce înseamnă un profesor bun? Care este limita unei glume “inofensive”? Răspunsurile la aceste întrebări diferă foarte mult la fel ca și opiniile elevilor, ale profesorilor si ale părinților, de aceea am ajuns să avem dezbateri despre comportamentul anumitor profesori. Luați spre exemplu cazul elevului din Colegiul Național “Tudor Vianu” din 2016 : li s-au adus rezultatele de la o teza și profesorul le-a spus că își pot mări nota dacă se târăsc și îl imploră in genunchi, ceea ce un elev chiar a făcut. Nu e de mirare, având in vedere că ni se spune că profesorul este superiorul elevului. Astfel, au fost persoane care îi luau apararea susținând ca este un profesor bun și îsi face datoria la clasă. Întâmplarea de față a aparut la știri, spre deosebire de multe altele despre care nu se vorbește public din cauza consecințelor si implicit nu se iau măsuri. 

Un exemplu mai apropiat este experiența unei prietene de la un liceu de “top” din București. Avea ora cu un profesor relativ controversat ce făcea remarci misogine constant si tratata diferențiat elevii: jumătatea care făcea meditații cu el și stia subiectele de la test și cealaltă jumătate din care făcea parte și ea. Problema ei cea mai mare a fost felul in care era punctată. La teste, cu toate că avea exact aceleași rezolvari, ea lua 4 in timp ce unii colegi luau 7 sau 8. I-a atras atenția profesorului ,iar câteodată acesta schimba nota, alta dată, nu. Corecta superficial lucrările, iar scopul lui nu era să îi învețe sau să-i ajute să progreseze ,afirmând “nu luați mai mult de nota asta pe care v-o dau eu”. În plus, aceeași problemă pe care profesorul nu a punctat-o , meditatoarea i-a spus că a rezolvat-o corect.

Un alt prieten mi-a povestit despre profesoara de limba germană . Îl obliga să vină cu părul legat in coadă și i-a pus pe colegii lui să-i pună creioane în păr pe care să le țină toată ora. Îi spunea ‘samurai’ și îl ironiza pentru că-i plăcea japoneza. Granița dintre o glumă și o jignire este foarte fină și este încălcată atunci când pune elevul într-o situație incomodă.

Cum te simți înainte de ora ei?

“Mă face să mă simt anxios și mă gândesc: Oare e într-o stare bună? Oare iar face mișto de mine?”

Felul in care vorbește cu tine te incomodează?

“Da, foarte mult. Sunt mai mult stresat să nu se ia de mine decât atent la ora și e o stare de tensiune permanentă. Nici nu pot să mă concentrez fără să mă sperii că face un comentariu sau că-și dă ochii peste cap”

Ce ai schimba la orele ei?

“Aș face o atmosfera mai friendly, una de respect reciproc, să te invite să înveți germană. De exemplu, uram germana până am vazut un film in germană pe care l-am înțeles parțial, dar de la ora ei nu aș fi dezvoltat pasiunea să învăț.”

Ați încercat să-i comunicați cuiva problema?

“Da, noi am vorbit cu diriginta. Dumneaei a încercat să vorbească cu profesoara, dar ne-a zis că s-ar putea să se “răzbune” pe noi. La un moment dat, când toata lumea a primit note foarte mici la un proiect, diriginta ne-a întrebat dacă vrem să vorbeasca cu ea. Noi i-am zis că nu, că probabil înrăutățim situația, cum am văzut că se poate întâmpla la fizică.’ 

Ai menționat ora de fizica. Poți să detaliezi puțin?

“Profesoara se poartă față de noi cu un aer de superioritate și trebuie să o ascultăm când ne ține discursuri de 20 de minute despre cum noi suntem elevii si ea este profesoara, de aceea suntem inferiori. Cu ea este cel mai dificil de vorbit chiar dacă i se adresează un coleg-profesor.”

Cum dă notele profesoara de fizică? Favorizează anumiți elevi?

“Le da foarte subiectiv. Spune că are un sistem cu puncte, dar de fapt trebuie să te placă să iei note bune. În penultima zi din semestrul 1, ea încă punea note și ne-a spus să răspundem pentru a primi puncte. Copiii preferați au primit 10, iar alții, 4-5 sau 6-7 chiar dacă au răspuns corect toata ora”

Concluzia: scopul principal este progresul nostru academic,  iar relația elev-profesor este fundamentul si trebuie bazată pe respectul reciproc, fără dublă măsură si tratament preferențial.

Ioana

În Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” există anumiti profesori care distrug experiențele frumoase de liceu.

Un exemplu foarte bun este un profesor de istorie din liceu, prefer să nu dau nume, care la orele online din timpul pandemiei avea un obicei ciudat de a ne înregistra fără acordul nostru, iar cand era tras la răspundere, acesta mințea cum că direcțiunea liceului îl obliga sa facă așa ceva. Nu era un profesor cu probleme doar în timpul online-ului, ci inclusiv în timpul școlii: își punea elevii să spioneze alți elevi, punea seringi prin incinta clădirii și își dorea extrem de mult să strice reputația liceului scoțând poze și momente din context. La ore are obiceiul de a da teste grilă, de 15 minute în care daca gresesti un singur răspuns ți se scade un punct întreg, de aceea unii elevi ajungeau să ia nota 3.

De asemenea, nu este singurul profesor controversat din liceu. Un profesor de geografie nu dă teste din materia  predată la clasă, ajungând să dea note foarte mici. Domnul profesor are un mod ciudat de a se comporta cu elevii și pe parcursul anilor de liceu, toți se roagă să nu îl aibă la clasă. (exista șanse mici să nu-l ai dacă ești la o clasă de uman).

O altă experiență negativă pe care este posibil sa o ai atunci cand ești elev la acest liceu este cu o profesoară de franceză. Aceasta dă note pe nedrept și are pretenția sa știi chiar dacă abia a predat. Cel mai rău e atunci cand i se pune pur și simplu pata pe tine; atunci te are în vizor și fix cand nu ești pregatit te asculta si este greu sa-i schimbi impresia despre tine.

În plus, în comun la acești profesori este tocitul, fiindcă aceasta este singura modalitate prin care poti lua o notă acceptabilă.

Mi-aș dori ca la orele acestor profesori, toți elevii sa nu mai meargă cu frică. Liceul ar trebui sa fie o experientă de neuitat unde nu te impui elevilor doar prin frică pe care le-o induci atunci cand esti în fața clasei, ci să-i motivezi si sa le arăți de ce ar trebui sa fie pasionati de materia respectivă și ce are ea special.

Autor Anonim

Școala & Sănătatea Mintală

Imagine de Michela Buttignol

Perioada adolescentină e o etapă vitală în formarea adultului de mâine. Fiecare comentariu nepotrivit, fie că e colectiv sau face referire la un singur copil, își lasă amprenta asupra caracterului elevului și duce la subestimarea calităților lui. Profesorii trebuie să țină cont de efectele jignirilor cu caracter demoralizator. O simplă glumă referitoare la aspectul fizic sau capacitatea intelectuală  conduce la scăderea stimei de sine.  

În mintea elevului se crează un blocaj emoțional ce îl îngrădește și din punct de vedere social dar și școlar. Se ajunge în punctul în care nu mai dă randament pe niciun plan și  profesorii uită scopul principal al școlii: pregătirea educațională pentru viitorul nostru. Actul educațional este la fel de important ca și sănătatea mentală și trebuie să prevenim cauzele care duc la instabilitate psihică. Spre exemplu, în liceul meu, Colegiul Național “Mihai Viteazul” din București, a fost cazul profesorului de geografie care făcea comentarii repetate legate de aspectul fizic al unor fete: “Nu vă rezemați de calorifer, nu vedeți că s-a îndoit? Zic să treceți pe dieta cu salată”. În timpul orei, alt profesor, de istorie, a făcut remarcile: “Auzi băiete tu te-ai uitat în oglindă? Că dacă te-ai fi uitat s-ar fi spart” și “Ce aveți fețele astea de sfinți pictați pe icoane”. Un alt exemplu este profesorul de matematică din Colegiul Național “Gheorghe Șincai” tot din București ce i-a zis unei eleve “du-te-n Creangă de blondă proastă”

Toate insultele despre gradul de inteligență și cunoștințele elevului îl fac să se subaprecieze, să uite de fapt de ce vine la școală și să plece de acolo cu un gust amar. Nu trebuie să ajungă să asocieze școala cu anxietatea sau frica. În clasa a noua, un profesor cand mi s-a adresat, a făcut referire  la o fosta colegă care era olimpică: “ea e undeva foarte sus și voi toți era mult sub ea. Ea le știa pe toate și voi nimic, nu-i așa?”. Totodată, profesoara de limba română la o altă clasă adesea jignea o elevă, spunandu-i “Tu n-ai ce sa cauți în liceul ăsta”.  Întotdeauna, la orice materie, vor fi elevi buni și mai puțin buni, dar acesta nu e un motiv pentru care să se facă diferențieri și preferințe, pentru că toți ar trebui să fim tratați egal și notați obiectiv. 

Profesorii nu realizează mereu cât de tare te pot marca, nu doar prin felul în care ți se adresează dar și prin stresul din timpul orelor, spre exemplu, o profesoară de meditații încă are coșmaruri despre cum era ascultată la tablă în liceu. Este o diferență între a fi exigent atunci când predai cum trebuie și a avea pretenții nejustificate sau a da note mici la majoritatea clasei. Școala ar trebui sa fie locul în care ești încurajat, nu unde ți se arată ca nu ești bun de nimic. 

Ioana