Ceea ce școala nu ne învață

Înainte și în timpul pandemiei

Școala este definită ca “instituția unde copiii devin adulții de mâine, călăuziți în acest proces de profesori”, idee ce ne este implementată încă de la o vârstă fragedă, poate chiar înainte de a ocupa băncile de elevi. Realitatea nu rezonează cu această ideologie și reflectă, de fapt, contrariul: sistemul de învățământ românesc se află într-un stadiu deplorabil care pare uneori aproape imposibil de remediat. Începând cu materia învechită de decenii întregi și terminând cu profesorii al căror comportament și stil de predare au rămas încă în perioada comunismului, hibele educației din România continuă să crească pe zi ce trece. 

Nu o spun doar eu, ci o confirmă până și cadrele didactice. Cu toții suntem conștienți de situația actuală, excepția formând-o, bineînțeles, Ministerul Educației, teoretic principalul aliat al elevilor. Însă practic, dimpotrivă, instituția cu cea mai mare autoritate în domeniul educației alege conștient să joace rolul rivalului în propria casă, negând deci faptul că sistemul e depășit, că informația se dispune într-o cantitate enormă și inutilă, că școala noastră nu ne învață să luăm inițiativă, să gândim și să ne exprimăm liberi, să ne descurcăm pe cont propriu și să conviețuim în societate. Mai degrabă încearcă să ne limiteze, să ne modeleze în spiritul conformismului și ne determină inevitabil să privim viața sumbru și neputincioși, precum o luptă de supraviețuire. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a-mi exprima dezamăgirea în momentul când analizez “la rece” cât de greșită și autodistructivă este o asemenea mentalitate…

Aici intervine, totodată, conflictul: frustrarea elevilor, a pedagogilor, a personalului didactic când autoritățile statului resping starea în care regăsim acum învățământul. Noi, cei care suferim direct și cel mai profund consecințele, ne întrebăm “de ce?”. De ce oamenii care, până la urmă, reprezintă “oglinda țării” pretind că situația este complet roz? Să le fie oare atât de rușine încât refuză să-și recunoască gafele? Să fie dezinteresul atât de scăzut încât pur și simplu nu doresc să ia măsuri, căci constituie un efort mult prea mare? Din nou, DE CE?

Uită-ne aici, în anul 2021, în mijlocul unei pandemii și totuși, în proximitatea încheierii semestrului al II-lea, implicit a anului școlar. S-au realizat schimbări? S-a încercat măcar? Răspunsul evident, deja previzibil este NU. Deși Ministerul susține vehement ce reușită “impresionantă” o denotă faptul că orele s-au derulat online (pe principiul că ținem pasul cu tehnologia și că prin intermediul electronic ne vom dezvolta competențele digitale), adevărul este că nu a soluționat absolut nimic această școală online, ba chiar a înrăutățit. În continuare, materia este nefolositoare (plus nu atrage elevii), se încurajează tocitul, profesorii amenință cu note mici/absențe pentru nepornirea camerei (lucru neconstituțional, legal doar dacă elevii sunt examinați fie oral, fie în scris), copiatul a sporit considerabil, iar motivația și entuziasmul aproape au dispărut. 

O soluție care, zic eu, ar contribui în acest sens spre trezirea dorinței de a studia și de a participa activ la clasă, ar fi introducerea unei programe noi, bazată pe expunerea părerilor, pe dezbateri, pe abordări ce necesită implicare și utilizare a cunoștințelor în mod practic, nu doar pe tehnica memorării. De exemplu, trebuie urgent aduse în discuție subiecte cum ar fi educația sexuală/financiară/juridică/emoțională, cluburi de debate, cursuri de autoapărare/culinare/artistice și multe altele care chiar ne ajută să ne descurcăm atunci când ieșim pe porțile liceului. 

Ce-i drept, e mult de muncă, dar dacă nu se schimbă ceva în viitorul apropiat, ne vom învârti mereu în jurul aceluiași cerc vicios și vom urmări cum toți mai mulți tineri pleacă din lipsa oportunităților academice (făcând în contextul de față referire doar pe plan educațional). Nu ezitați să intrați în proiecte care militează pentru a reconfigura sistemul românesc și nu vă sfiiți să vorbiți de fiecare dată când simțiți că s-a produs vreo incorectitudine/vreun abuz sau că vi s-au încălcat drepturile. Închei prin clasicul clișeu “Dacă noi, elevii, nu o facem, atunci cine?”. ❤

To be continued…

Articol scris de Ioana Butaru

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: