De ce trebuie să fie normal să reclamăm profesorii?

V-ați întrebat vreodată de ce sunt cunoscute atât de puține cazuri, în ciuda frecvenței lor? De ce nu îndrăznesc elevii să dezvăluie tratamentele didactice inacceptabile care au loc? De ce sunt încurajați să rămână tăcuți, să lase capul jos și să îndure umilință și nedreptăți? Sau de ce sunt persecutați atunci când își fac curajul și își găsesc forța de a spune adevărul, de a-și apăra drepturile constituționale?

Ei bine, mărturisesc că motivul principal poate părea puțin absurd dacă privim peste granițele României, însă cel puțin la noi este bine întemeiat. În contextul mentalităților încuiate din țară, printre care mulți copii au crescut considerându-le un model exemplar, aceștia au devenit copleșiți de anxietate, de stima de sine scăzută, de gândul că vor eșua, că vor fi criticați, ori că nu se vor integra. Odată cu introducerea în mediul școlar, care la momentul actual lasă de dorit, tinerii și-au aprofundat oarecum teama de a vorbi, conștientizând că urmările pot fi serioase (profesorul cel mai probabil îi va purta pică, lucru ulterior observabil în notele elevului, îl va tachina, îi va întărâta pe ceilalți să o facă, îi va forma o reputație nefavorabilă etc.). 

Din postura de elev, reținerea de a denunța orice fel de comportament nepotrivit este complet firească, având în vedere suferințele prin care a trecut și prin care va fi nevoit să răzbată în continuare. Suferințele se transformă involuntar de multe ori în traume, care la rândul lor, acestea se cicatrizează atât pe memoria afectivă, cât și în suflet. Depășirea barierei despre care vorbesc devine, astfel, dificilă, însă dacă ne dorim cu adevărat să nu mai fie nevoie de “normalizarea” demascării profesorilor, TREBUIE să avem curajul să excedem acest prag interior și să spunem lucrurilor pe nume.

Garantez că în acest fel se va iniția un proces de vindecare, nu doar a sinelui, ci și încet-încet a sistemului de învățământ. Nu vă sfiiți să vorbiți, să cereți ajutor altora, să ne scrieți nouă pentru a vă face vocea auzită de cât mai multe persoane! Semnalați orice atitudine inadecvată chiar dacă poate nu sunteți voi cei aflați în ipostaza victimei, informați-vă despre statutul ce vi se cuvine și nu uitați că nu sunteți nici primii, nici ultimii. Nu sunteți singurii, dar puteți ajunge printre cei care luptă să oprească șirul acesta pe cât de lung, pe atât de trist și pentru elevii care nu au reușit încă să o facă și care își caută curajul de a ni se alătura. 

Așadar, articolul de față militează pentru cauza aceasta, pentru o schimbare în mediul educațional și pentru toți cei ce au simțit durerea vorbelor acide și nemiloase ale unor anumite cadre didactice. Știți cum se zice: “Feel free to join in”.

Articol scris de Ioana Butaru

%d bloggers like this: